Posts Tagged ‘calea victoriei’

Din nou despre schimbari in Piata Victoriei

Tuesday, June 26th, 2007

O interesanta paralela intre Piata Victoriei de altadata - circa anul 1920 in fotografia de sus si 2007 in fotografia de jos - cladirea Ministerului Afecerilor Externe era in locul in care astazi este amplasata cladirea Palatului Guvernului. Mai multe informatii in curand

Reconstituire spatiu Piata Teatrului de pe Calea Victoriei

Saturday, June 23rd, 2007

 

Terenul pe care multi dintre noi il stim de ani de zile inconjurat de un gard metalic, ruginit, a fost in final ocupat de o constructie ce-i confera o oarecare utilitate, interesanta fiind insa incercarea de a reconstitui o parte din specificul acestui spatiu - specific conferit de intrarea cu portic in fostul Teatru National, avariat grav de bombardamentele din 1944.

Schimbari in Piata Victoriei

Friday, June 22nd, 2007

Noua cladire BRD ce “rasare” din spatele muzeului Grigorie Antipa.

Excursie pe Calea Victoriei

Sunday, November 21st, 1999
CALEA VICTORIEI – TRONSON 1
ISTORIC
Initial se numea Podul Mogosoaiei, si a fost construit de Constantin Brancoveanu in 1692, denumirea strazii fiind schimbata in anul 1878 in “Calea Victoriei”;
In 1911 se adopta primul plan de aliniere stradala pentru Bucuresti, cu retrageri mici la strada, acest lucru observandu-se in asezarea cladirilor vechi in imediata apropiere a strazii;
In 1935 se prevede deschidere la frontul bulevardului, rezultand alte alinieri.
ELEMENTE CARACTERISTICE
Porticul, cu rol de protectie, suplineste pietonalul, in zonele unde acesta este ingust;
Este pastrata inaltimea la cornisa la majoritatea cladirilor, intervenindu-se cu retrageri in cazul celor care depasesc regimul de inaltime mediu la front;
In general, s-a acordat atentie tratarii speciale, pe rotund, la cladirile cu tronsoane de colt.
DISFUNCTII
Lipsa vegetatiei de aliniament;
Lipsa unui spatiu de odihna (parculet-zona verde);
Tratare defectuoasa a colturilor la unele cladiri;
Majoritatea insertiilor postbelice au fost facute netinandu-se seama de spiritul zonei, rezultand fatade incompatibile cu stilul neoclasic, imprimat de doua repere importante ale zonei – cladirea CEC si Muzeul National de Istorie.
CALEA VICTORIEI – TRONSON 2
ELEMENTE
La hotelurile Bulevard (construit 1895), si Capitol se observa elemente identice la fatada, volumetrie (cupole) si ancadramente;
Perspectiva directa sustinuta care strapunge Calea Victoriei dinspre intrarea Teatrului National pe tot culoarul strazii Edgar Quinet;
La blocul de locuinte care adaposteste la parter magazinul Steilmann (nr. 46 - langa Teatrul Odeon), s-a incercat pastrarea ritmului vertical pe fatada, a bowindo-urilor si a inaltimii la cornisa generate de cladirea de langa acesta.
Palatul Telefoanelor aflat in reconsolidare creeaza o imagine dezolanta.
Venind spre Palatul Telefoanelor ai senzatia ca strada este ingusta, datorita raportului dintre inaltimea frontului si latimea strazii.
In general, pe partea dreapta a Caii Victoriei, pana in Piata Revolutiei frontul este continuu si opac cu mici variatii in inaltime.
Trecand de Hotel Continental se observa tratarea pe curb a tronsonului continand magazinul Muzica pe de-o parte si blocul Romarta vis-a-vis.
Pe fatada dinspre Piata Revolutiei a blocului Romarta am observat nisele conice rotunjite ale unei arteziene (in stare de degradare) cu elemente decorative reprezentand capete de lei.
Privind inspre biserca Cretzulescu (construita 1720), avem parte de o perspectiva larga, tinuta pe stanga de Muzeul National de Arta, si in fundal cu dominante verticale (blocuri de locuinte) si de intrarea in parcul Cismigiu.
Fostul Palat Regal are o istorie interesanta: “…intre anii 1812-1815 a fost construita din ordinul logofatului Dinicu Golescu o cladire cu doua etaje in stil neoclasic, cunoscuta ulterior si sub numele de Casa Golescu. Sub domnia lui Alexandru Ghica casa a fost transformata in palat Regal care in 1837 a fost renovat. In 1885 cladirii i s-a adaugat o noua aripa. In urma incendiului in 1927 constructia a fost distrusa, intre anii 1930-1937 pe locurile acesteia ridicandu-se actuala cladire…”
De-a lungul Pietii Revolutiei privirea se opreste pe Hotelul Hilton, cap de perspectiva, sau mai inaintand putin, spre Ateneul Roman – construit in 1888 pe locul unei foste manastiri.