Posts Tagged ‘harta bucuresti’

Harta cai ferate din Bucuresti (partea 1)

Sunday, November 16th, 2008

Un subiect interesant il reprezinta sistemul de transport in Bucuresti. Bineinteles acest studiul acestui subiect poate fi extins si detaliat spre toate ramurile care acopera conceptul de transport. Putem analiza astfel:

Dupa tipul caii folosite:

-sistemul de cai de transport
-terestre 
-supraterane
-cai rutiere
-cai ferate (tramvaie, trenuri)
-subterane
-cai rutiere subterane
-cai ferate subterane (trenuri, metrou) 
-navale
-maritim
-fluvial
-aerian

Dupa importanta si functiunea cladirilor care au fost amplasate in vecintatea unor cai de transport:

-cladiri sau ansambluri de cladiri cu functiune de locuire
-cartiere cu densitate mare de locuitori/mp
-cladiri sau ansamblu de cladiri cu functiune industriala
-fabrici sau uzine
-centrale termoelectrice
-cladiri sau ansamblu de cladiri cu functiune industriala dubla
-platforme industriale
-cladiri sau ansamblu de cladiri cu functiune speciala (guvernamentala, militara) -presedentie/regalitate
-parlament
-ministere
-cladiri cu functiune speciala 

Mai intai sa vedem pe unde au existat cai ferate urbane in Bucuresti si ce functiuni erau servite de aceastea.

Pentru majoritatea celor care mai folosesc trenul drept mijloc de transport in zilele noastre a devenit o obisnuita de a se deplasa pana la Gara de Nord, a lua trenul si a pleca spre destinatie.
Bucurestiul insa a avut mai multe gari, folosite in perioada de glorie a transportului pe calea ferata, unele mai existand si azi, altele fiind complet disparute.
Astfel, o mica cercetare istorica ne dezvaluie o parte fascinanta despre prezenta cailor ferate in viata orasului Bucuresti, unele urme ale instalatiilor de cai ferate mai putand fi vizibila si azi.
Prezenta sinelor in oras este in stransa legatura cu doua motive: transportul de persoane si transportul de marfuri, iar acesta din urma este legat de industria orasului.

In principiu ca marfuri erau transportate urmatoarele bunuri:

-carbune si petrol(pentru centralele termice)
-cereale (pentru silozuri, fabrici de panificatie si de productie bauturi)
-ansambluri de piese pentru echipamente mecanice sau electrice, si materiale de constructie(IMGB, Malaxa, Semanatoarea, Industriilor, Electronica Pipera, Grivita, Antrepozite, Platforma Chimica Dudesti-Policolor)
-material militar (Arsenalul Armatei, Forturi)
-alimente (Hala Obor, Sere)

Harta cai ferate din Bucuresti
{Imaginea 1 - Harta CF urbane Bucuresti}

Mai sus am suprapus diverse harti cu informatii despre caile ferate din Bucuresti din perioada 1870 pana in prezent, apoi o suprapunere a catorva din industriile enumerate mai sus.

Harta Bucuresti, gasiti strazi si numere postale

Sunday, July 13th, 2008

Pentru toti cei care doresc sa localizeze mai precis adrese si obiective pe harta Bucuresti, va recomand site-ul http://harta-bucuresti.com.ro
Harta este accesibila din prima pagina, spre diferenta de celelalte site-uri similare unde utilizatorul este purtat din pagina in pagina pana i se prezinta harta solicitata, insa acolo nu poate gasi decat localizarea aproximativa a strazilor cautate. Majoritatea site-urilor de acest gen folosesc metoda mijlocului geometric al strazii cautate, aceasta metoda insa nu poate fi folosita pentru o localizare precisa a adresei cautate.
Site-ul foloseste o alta metoda pentru a realiza localizarea precisa, de aceea cred ca va poate fi de un real folos daca vreti sa gasiti o adresa sau alte obiective: firme, statii metrou Metrorex, sau statii transport in comun RATB.

Cadastru 1927–Cadastru 2007

Friday, October 12th, 2007

In perioada de documentare pentru licenta si diploma de la Institutul de Arhitectura, am avut placerea si mai ales surprinderea sa gasesc articole foarte interesante din colectia revistei “URBANISMUL IN ROMANIA”.
Unul din articole deplangea starea deplorabila a colectiei de cadastru pe care municipalitatea o detinea in acele vremuri pentru capitala tarii – Bucuresti.
Lipsea rigoarea trasarilor in foile desenate manual, lipsea acuratetea reprezentarii, lipsea actualitatea informatiei – iar tara urma sa intre in cel mai important moment al dezvoltarii din punct de vedere economic si urbanistic din cate existasera pana atunci - “perioada interbelica”. Din aceasta cauza era necesara o baza cadastrala corecta pentru a putea sustine oportunitatea sau legalitatea noilor investitii imobiliare – si nu in ultimul rand pentru a putea sustine realizarea unui plan urbanistic cu reprezentare spatiala.
Foile cadastrale erau actualizate manual, existau stersaturi, nu se mai intelegea nimic.

Insa…daca acum ma uit pe orice portiune de plan cadastral al Bucurestiului – editia 1911, scara 1:1000 copie Cincinat Sfintescu, pot sa spun ca este un plan foarte bine executat. Contine curbe de nivel, contine nume de proprietari, contine numere postale, nume de strazi, si alte elemente urbane cartografiate.

Facand o comparatie cu bazele cadastrale din 1956 scara 1:2000, actualizate rand pe rand in 1960, in 1978, in 1980, in 1988, in 1990, si in 1996 – acestea sunt mult mai slabe calitativ. Foile cadastrale au suferit modificari ale dimensiunilor fizice si toata informatia este distorsionata. Cu toate acestea tocmai aceste planuri au fost folosite ca suport pentru studii realizarea Planului General de Urbanism al Bucurestiului.

Tot aceste planuri sunt folosite si in 2007 drept suport primar pentru multe companii ce au ca obiect proiectarea de arhitectura sau urbanism. Nu este de mirare ca apar diverse erori la masurarea suprafetelor sau la trasare. Intotdeauna aceste planuri ar trebui actualizate cu ridicari topo “proaspete”. Voi reveni cu acest subiect.