Dupa cateva plimbari pe strazi si prin case mai vechi din Bucuresti, acolo unde lucrurile au ramas aproximativ nemiscate de cel putin 70 de ani, poate si mai mult, mi-a revenit o intrebare : de ce nu mai exista case ca in acele vremuri?

Unde este camera bibiloteca, acolo unde “domnul” se retragea la o pipa dupa ce servea masa, sau la o partida de sah cu amicii, unde este podul cel plin de panze de paianjen si amintiri, sau pivnita plina de mistere?

Totul este comprimat acum, simplificat pana la absurd in containerul numit apartament sau garsoniera, asezat pe verticala pentru a economisii banii investitorilor. Dar la cei care locuiesc in container se mai gandeste cineva? Arhitectii in nici un caz se pare…iar ceilalti factori de decizie la fel. Nici beneficiarul final – individul – nu mai are idee ce sa ceara de la el – accepta genetic deja situatia existenta si se conformeaza, muncind zeci de ani pentru a acoperi creditul necesar achizitionarii containerului – de acelasi tip ca cel in care s-a nascut si el si in care se vor naste si trai si copiii lui.

In acest caz, ce pretentii sa mai avem despre comportamentul indivizilor condamnati sa traiasca in container si care nici macar nu stiu ca isi pot dori sa scape de el, in acest fel fortandu-i pe ceilalti care i-au hotarat lui soarta cu multi ani inainte – sa se gandeasca si la alte modalitati de locuire colectiva.