Oare cati dintre noi au ca obiectiv sa locuiasca intr-o locuinta individuala, cu curte, aer curat si vecini linistiti?

Locuirea in blocurile de dupa anii 1950 a fost in cele mai multe cazuri un cosmar pentru cei care s-au aflat in situatia de a fi demolati si mutati de voie de nevoie la bloc. In garsoniera, la doua sau trei camere, au fost indepartati de peticul de pamant unde probabil aveau o mica gradina, de obiceiurile pe care le aveau locuind traind intr-o casa la curte, fiind ingramadati militareste in locuinta colectiva de origine corbusiana – la bloc.

Cel putin in Bucuresti, statul socialist a construit cateva mii de astfel de locuinte, marind ce-i drept densitatea locuitorilor in zona urbana asa cum ii sta bine unei capitale dar sacrificand zone urbane valoroase nu numai prin calitatea unor cladiri ci si prin eliminarea unui anumit stil de locuire.

Acest lucru se urmareste din nou si in ziua de azi, insa cu urmari mai jalnice decat inainte cand s-au proiectat cartiere in intregime, urmarindu-se doar ocuparea unor petice de teren neconstruite dar si neconstruibile in opinia mea.

Astfel prin inghesuirea in cartierele cunoscute, noii locuitori au trebuit sa invete sa locuiasca la bloc, sa se adapteze precum un organism intr-un mediu nou la realitatea celor 30 pana la 50 metri patrati. Insa cel putin pana in anii 80 a existat si o latura pozitiva la acest tip de locuire. Canalizarea, apa calda, gazul si incalzirea au devenit o dotare obisnuita la majoritatea blocurilor – un lucru de care nu toti beneficiasera inainte. In plus dotarile de cartier, cresele, scolile si liceele au fost convenabil asezate incat sa fie accesibile la maxim 10 minute de mers pe jos – ceea ce nu era cazul pana atunci. Doar aceste doua aspecte enumarate au dus totusi la o crestere a calitatii locuirii – nu extraordinara dar notabila.

Dupa anii 90 a inceput goana dupa revendicari si achizitii de imobile. Proiecte urbanistice au fost realizate si noi zone de locuinte au fost construite. Foarte multi insa si-au achizitionat si construit imobile in afara Bucurestiului. Suprafete construite generoase, sufragerii de 30 mp, dormitoare de 20 mp – arata de cele mai multe ori lipsa unei maini de arhitect – pentru ca stim cu totii ca romanul se pricepe la arhitectura, fotbal si calculatoare si nu are nevoie de ajutor, si arata incercarea de a contrabalansa lipsa de spatiu din locuintele din care au plecat.

Daca problema spatiului s-a rezolvat asa, celelalte probleme sunt uneori mai dificil de rezolvat – nu imposibil insa cu costuri mai mari.

Lipsa apa -> put propriu

Lipsa termoficare -> centrala termica gaz

Lipsa gaz -> centrala termica lemn

Lipsa canalizare -> fosa septica

Lipsa magazin -> drum la cel mai apropiat magazin deobicei cu masina

Lipsa scoala,liceu -> drum obligatoriu cu masina pana la cel mai apropriat punct

In aceste conditii nu este intotdeauna o solutie benefica pentru toti mutarea intr-un “paradis verde” din apropierea Bucurestiului mai ales cand majoritatea terenurilor la preturi acceptabile azi nu au dotari edilitare corespunzatoare.