In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, in Marea Britanie a aparut expresia welfare state - statul instarit – menita sa expresie menita sa faca o distinctie clara intre situatia economica existenta in acel moment in zona tarilor aliate si cea a Germaniei – pentru care a fost folosita expresia “warfare state” – statul razboinic.

Este vorba de un model economic idealist reprezentat de un set de servicii pe care statul se angaja sa le ofere cetatenilor sai pentru a le asigura un trai bun – garantat.

In anii ’70-’80 datorita moderarii cresterii economice, statul a inceput sa intre in criza financiara si a trebuit sa caute noi moduri de a permite administratiilor locale sa supravietuiasca ba chiar sa prospere, oferind in acest fel posibilitatea dezvoltarii oraselor – ce incepeau sa fie sufocate de presiunea migrationista dinspre rural spre urban – ceea ce numim acum procesul urbanizarii. A rezultat un nou model de conducere numit statul deconcentrat. Mai multa putere de decizie locala inseamna mai multa independenta fata de Stat. Inseamna ca orice administratie locala nu mai trebuie sa astepte finantare de la stat ci trebuie sa se comporte ca o organizatie privata ce este nevoita sa-si genereze profit si renume pentru a reusi.

Atunci cand sistemul functioneaza corect, procesul urbanizarii este accelerat, datorita faptului ca doar in oras se pot realiza venituri mari, acest lucru atragand mai multi oameni care se muta din rural in urban, generand la randul lor o presiune asupra oraselor pentru a-si mari suprafata si capacitatea de a sustine mai multi locuitori. Acest lucru reprezinta oportunitatea administratiei locale de a face parteneriate public-privat pentru a reusi sa acopere aceste nevoi ale orasului.

Am ajuns in anul 2008-2009, criza financiara persista si devine mai acuta, iar datorita micsorarii numarului de credite valide, sistemele bancare mondiale se clatina. Deodata, mari organizatii bazate pe profit incep sa-si piarda clientii si ca o consecinta imediata sunt nevoiti sa renunte la angajati pentru a-si pastra un loc bun in cotatiile bursiere. La fel se intampla probabil si cu unele din companiile cu care administratia locala avea contracte, iar asta are un impact imediat asupra investitiilor in oras. Daca nu se investeste in infrastructura orasul nu poate creste, nu se fac investitii imobiliare, nu exista cerere si nu exista nici locuri de munca.

Statul se vede nevoit sa salveze cateva din aceste organizatii pentru a pastra locuri de munca si a tine situatia in control. Este oare acesta momentul in care vom asista la re-afirmarea puterii Statului in raport cu organizatiile locale? In aceste conditii, la ce efect ne putem astepta in legatura cu cresterea oraselor in viitor? Este posibil ca ritmul procesului de urbanizare sa scada, iar in unele cazuri – acolo unde situatia economica in urmatoarea perioada nu se va ameliora – putem asista la o inversare a procesului de urbanizare, unde forta de munca, strivita de efortul de a se sustine in orase le va evita, si se va intoarce in mediul rural sau semi-rural, acolo unde se poate crea un mediu potrivit pentru auto-sustinere.